STIRILE PRIMARIEI

În perioada 11-13 octombrie 2021, Primăria Reșița împreună cu Agenția de Dezvoltare Locală Reșița a fost prezentă la EXPO REAL 2021, în Munchen - Germania, un eveniment ce găzduiește industria imobiliară din întreaga lume. Târgul se desfășoară pe o perioadă de trei zile în München, în fiecare octombrie, începând din 1998 și este cel mai mare târg commercial pentru proprietăți și investiții din Europa

Se împlinesc 250 de ani de tradiție industrială. În acest context dorim îmbogățirea ofertei culturale cu acțiuni și evenimente propuse de comunitatea locală, pentru a celebra așa cum se cuvine împlinirea unui sfert de mileniu de ”foc nestins”.

Primăria Municipiului Reșița, în parteneriat cu Instituția Prefectului Caraș-Severin și Direcția de Sănătate Publică Caraș-Severin, organizează, în perioada 21-23 mai, Maratonul Vaccinării – REȘIȚA PUNE UMĂRUL!

”Reșița Curată 2021” este campania de curățenie derulată anual, prin care dorim să implicăm toată comunitatea în activități de salubrizare și în același timp să creștem gradul de conștientizare al cetățenilor față de importanța activităților de ecologizare.

În data de 15.03.2021 a debutat Etapa a III-a de vaccinare (pentru populația generală) și au fost deschise listele de așteptare pentru centrele de vaccinare din toate județele. Se va acorda în continuare prioritate pentru persoanele care se încadrează în Etapa a II-a (populația cu grad ridicat de risc și lucrători care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale).